Așa e?

“Daca o pierzi cand te iubeste, esti un prost.”

 

De ce?

De ce te-ai reîntors în viața mea gândurile mele?

 

pentru că soarele și luna nu fac dragoste în universul nostru

Îmi face plăcere să te cunosc și după ce te-am visat. Știi, păreai mai tăcut cînd anticipam întîlnirea cu tine, dar ești foșnetul copacilor cînd trece o zînă a toamnei și îi mîngîie pe nervi. Îmi trezești tremurul de buze vinete de frig și-mi încălzești sternul cu fiecare șoaptă negrăită de tine încă. Te simt, îți alint porii pielii și mă îmbăt cu parfumul pufului insesizabil de pe corpul tău nedeslușit, nedescoperit. Îmi zîmbești cu colțurile dulci ale gurii murdărite de dorințe mute și mă predau ochilor tăi verzi dis-de-dimineață, ca în apus să mă trezesc în mijlocul căprui al privirii tale pierdute de mult între lianele nesiguranței. Îmi ții în căușul palmelor tale fragilitatea sînilor și îmi perii sprîncenele cu buricul degetelor tale albe, în timp ce îngînăm aceleași povești ale vieții trecute, prezente, posibile. Îmi dai minutele nepetrecute încă și eu îți întind pe tăvi de suflet orele care mi se scurg din inimă. Ești plecat și ești lîngă mine, fără să-mi alungi liniștea. Eu spun primul cuvînt, tu îl spui pe al doilea, ca la al treilea să trăim puncte puncte… Cînd tac, mă săruți pe frunte, spunîndu-mi că totul este bine, pentru că ești aici, acolo, pretutindeni. Gîndesc cu trei pași înainte de a se întîmpla minunile, iar tu mă deslușești în nocturnele vise și îți afunzi brațele în ființa mea sensibilă. Mă faci puternică, te fac sensibil la emoții. Îți despăturesc tumultul gîndurilor și ți le aștern pe sînii mei, ca să le privești mîndru, fără a fi însă egoist. Îți mulțumesc că pășești prin crîngurile triste și înflorești cireșii. Ai mai fi gustat tu fructele drăgăstoase și dulcea licoare a fericirii spontane fără să mă fi iubit de cînd mi-ai urmărit pașii încîlciți din Centru, de pe cărările străzilor prăfuite de cenușă? Dinainte de a încurca griul cu flori și galbenul cu frunze?  Ai mai fi strigat disperarea de dinainte de mă visa dormind ca o copilă ce sînt, în lanurile de maci însîngerați de nebunie?

 

Sesiune cinefila: filme de neinteles

Ne-am adunatără la șezătoare cu scop refulator. Dăm din casă și vă spunem ce filme nu am reușit să înțelegem nici în ruptul capului.

Adina

Inland Empire  

E deja tautologic să spun că Lynch-ul ultimilor ani stă ca un demiurg oriental într-o bulă de unde privește zeflemitor la omenirea mișunătoare pe sub fundu-i prețios…din gloată ridic timidă o mânuță: domnu Lynch înțeleg că mătăluță ești dăștept nevoie mare și că te afundași în stratosfera visării mai ceva ca Mister Cobb, da’ aruncă-mi domne și mie o sforicică înnodată cu-o ațică de sens, dă-mi și mie o bucățică de cod să-ți descifrez și eu Inlandu. Domn Lynch se scotecește în buzunarele largi și îmi întinde ceva. Hai maestre, iar îți bați joc de mine, ce să fac cu iepurii ăștia?

Poate că nu alergătura după cheia descifrării e soluția ci o deconectare, o permisivitate, o transcedere până ce logica nu că dispare, dar devine alta. Catatonică redare, traumatic rezultat

.

 

Sufletul pereche

“…sufletul pereche e o oglinda, e ala care-ti arata toate chestiile care te trag inapoi, ala care-ti atrage atentia asupra ta insati, ca tu sa-ti poti schimba viata. Probabil ca un suflet pereche adevarat e cea mai importanta persoana pe care ti-e dat s-o intalnesti in viata, pentru ca-ti darama toate prejudecatile si te obliga sa te trezesti. Da’ cand e vorba sa traiesti toata viata cu respectivu’?… Nt. Prea dureros. Sufetele astea pereche ne apar in viata tocmai pentru ca noi sa putem descoperi alte fete ale propriei noastre persoane. Dupa care pleaca.“

(Elizabeth Gilbert – Mananca, roaga-te, iubeste)

 

Campanie pentru omenie

“În discursurile pe care le ţinem, „românul“ este tolerant, primitor şi omenos. În realitate, trăim într-o ţară ca o junglă, cu indivizi care acţionează după principiul care pe care. Spaţiul public – de la stradă pînă la studiourile de televiziune – ne este invadat de agresivitate, de înjurătură, de porniri vindicative. Nici măcar în biserici – spaţiile unde grija pentru aproape ar trebui să facă legea – lucrurile nu stau mai bine: dincolo de mătăniile ample pe care le bat, enoriaşii sînt în stare să se calce în picioare pentru un loc pe scaun, pentru pomană sau pentru aghiazmă. Trăind numai în România, ai putea crede că aşa a ajuns să fie umanitatea în general – o adunătură de exemplare isterice şi violente, aflate într-o perpetuă luptă.

Cînd am ajuns în Germania, unde am stat mai mult acum cîţiva ani, am constatat cu surprindere că nu e deloc aşa. Primul şoc l-am avut cînd, la un moment dat, s-a întîmplat să ating cu umărul pe cineva care venea din sens opus pe trotuar. M-am întors să-mi cer scuze, aşteptîndu-mă să văd un om înfuriat. Am văzut, în schimb, un tip care-mi zîmbea şi care, pînă să mă dezmeticesc, şi-a cerut el scuze. Am realizat apoi că episodul respectiv nu fusese deloc o excepţie: în lumea aceea, oamenii sînt binevoitori unul cu altul, în mod natural. Nu auzi înjurături pe stradă sau în trafic, ba, mai mult, dacă vii cu maşina de pe o stradă lăturalnică, eşti întotdeauna lăsat să intri pe drumul principal. N-au nici o obligaţie să facă asta, regulile de circulaţie sînt peste tot la fel, numai că acolo oamenii au în sînge respectul şi amabilitatea faţă de cei de lîngă ei. 

 

“Totul e foarte simplu” – despre BAC 2011

“De curînd, lumea românească a fost zguduită de scandalul bacalaureatului. Peste 50% dintre elevi au picat. Cineva nedus la biserică, cineva care nu pricepe realităţile politice ale zilei, ar putea trage concluzia (scandaloasă!) că elevii au fost prost pregătiţi. Dar cum să-i faci vinovaţi pe bieţii copii? Te-ai putea gîndi că nici toţi profesorii nu sînt, profesional, la înălţime, dar ei au o scuză inconturnabilă: au salarii mici, nu sînt „motivaţi“ social şi financiar. Aşa că raţiunile acestui eşec naţional trebuie căutate în altă parte: de vină trebuie să fie ministrul Educaţiei. Dar nu numai ministrul de-acum, titrează un ziar, ci toţi miniştirii Educaţiei de după Revoluţie, începînd cu Mihai Şora! Au pus mînă de la mînă şi ne-au prostit progeniturile! Elevii picaţi în 2011, mai realişti, spun că de vină sînt înaintaşii lor de anul trecut: atît s-au lăudat, în gura mare, că au copiat, încît s-au luat măsuri: s-au instalat camere de luat vederi. Astfel încît posibilitatea de a copia a scăzut pînă spre imposibil, ca să nu mai spunem că e foarte greu să te concentrezi cînd ştii că eşti filmat! Şi candidaţii şi părinţii lor sînt indignaţi. Soluţia: Jos Funeriu! Sau, ca să n-o mai lungim: Jos Boc! Şi, în definitiv: Jos Băsescu! 

 

Scriitorul şi femeia

“Statutul scriitorului rus a avut mereu ceva special. În Geamantanul lui Serghei Dovlatov (volum recent aparut la Humanitas) puteti gasi noi si simpatice date in acest sens. De pilda, intrebat daca el insusi se considera scriitor, autorul spune asa: “M-am fastacit. Nu eram pregatit pentru o asemenea intrebare. Mai bine m-ar fi intrebat: “Esti genial?”. As fi raspuns linistit si aprobativ. Toti prietenii mei se perpeleau sub povara genialitatii. Toti spuneau ca sunt geniali. Sa spui insa ca esti scriitor s-a dovedit a fi mult mai greu.” Sau, ceva mai incolo: “Trei lucruri le poate face o femeie pentru scriitorul rus. Poate sa-i faca de mancare. Poate sa fie sincer convinsa ca e genial. Si, in sfarsit, femeia il poate lasa in pace.” Cu o foarte necesara precizare finala: “… a treia conditie nu le exclude pe primele doua”. Si ne mai miram ca sunt mari rusii!”

(Din Dilemateca)

 

Nu uita sa traiesti

“Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru. Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

 

De ce iubesc egalitatea

Să vă dau nişte exemple. Cînd vom şti că sîntem egali.

● Sîntem egali pentru că refuzăm să scoatem legitimaţia de ziarist pentru a scăpa de amenda de la poliţia rutieră. Sîntem egali pentru că, dacă scoatem legitimaţia de ziarist pentru a scăpa de amenda de la poliţia rutieră, poliţistul rîde de noi şi ne arestează pentru trafic de influenţă.

● Sîntem egali pentru că, dacă cineva vrea să trîntească un bloc turn în cartierul nostru, chiar pe proprietatea sa privată, trebuie să ne ceară nouă vecinilor aprobarea, pentru că e cartierul tuturor, şi dacă nu votăm cum vrea el, atunci nu îl face. Punct.