“Oricat de dureroase ar fi experientele iubirii, patrunde in iubire fara sa eziti, pentru ca, daca o eviti – asa cum face majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat in ego. Atunci viata nu iti va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rau care curge spre ocean, ci va deveni o mlastina.”
(Osho)
“Do I still love you? Absolutely. There is not a doubt in my mind. Through all my mind, my ego…I was always faithful in my love for you. That I made you doubt it, that is the great mistake of a life full of mistakes. The truth doesn’t set us free, Robin. I can tell you I love you as many times as you can stand to hear it and all that does, the only thing, is remind us…that love is not enough. Not even close.“
(Din filmul “Life as a House” via MovieAddicted)
”Doar că, atunci cînd două suflete se iubesc, în adîncul pămîntului, acolo unde își întîlnesc rădăcinile, știu adevărul. Pot să se mintă prin cuvinte, dar nu și prin respirație sau prin privire sau prin gînd” (p. 11).
” Încrederea că celălalt nu te va ucide nu are cum să fie cu jumătate de măsură. Ori îl lași să trăiască în tine cu totul, ori îl oprești la ușa sufletului și te dezminți.” (p. 17).
”Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. Sufletele se întîlnesc dincolo de orice împrejurare” (p. 111).
”Și am mai învățat că sufletul poate muri și este cea mai îngrozitoare, de temul și ireversibilă moarte” (p. 161). Read the rest of this entry »
“Iubirea adevărată este o experienţă a bucuriei împărtăşite şi ea iradiază ca atare în întregul spaţiu din jurul său. Evident, nu am în vedere placiditatea bovină a unei nesimţiri în doi, nu cred în utopia unei exaltări de fiecare clipă sau în convieţuirea paradiziacă, în care totul e roz, adorabil, ireproşabil. Vreau doar să spun că dacă o întâlnire de dragoste devine prea complicată, dacă emoţia, farmecul şi plăcerea se umplu, dintr-un motiv sau altul, de cearcăne, ceva în măruntaiele acestei întâlniri e pe cale de a se deteriora. De asemenea, dacă frumuseţea întâlnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora.
Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvântare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pământesc. Read the rest of this entry »
Îndrăgostiţii, îndrăgostiţii dintotdeauna şi de pretutindeni, nu pot evita să-şi sistematizeze euforia – mai ales la începutul relaţie lor – prin trei propoziţii de o miraculoasă, sublimă, unanimă banalitate: 1. Ne vom iubi veşnic (cu variante: “Nu ne vom mai despărţi niciodată.”, “Nu-mi mai pot imagina viaţa de aici înainte fără tine.” etc. ) 2. Parcă ne-am cunoaşte dintotdeauna (cu variante: “Suntem făcuţi unul pentru altul.”, “Am fost programaţi de la începutul lumii să ne întâlnim.”, “Eşti dintotdeauna perechea mea, jumătatea mea.” ) 3. Iubirea noastră e unică (“Trăim ceva rarisim, fără precedent, fără comună măsură cu iubirile altor cupluri.” ).
Dacă nu te-ai auzit niciodată proferând măcar unul din aceste trei “absoluturi”, n-ai fost niciodată cu adevărat îndrăgostit. Faptul că i-ai auzit şi pe alţii vorbind la fel nu te demobilizează. Cu tine şi cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvenţional, ireductibil.
(Andrei Plesu-Despre frumuseţea uitată a vieţii via Rontziki)
Când a iubi înseamnă a suferi, înseamnă că iubim prea mult. Când aproape toate conversaţiile noastre cu prietenii se învârt în jurul LUI -problemele lui, gândurile lui, sentimentele lui – şi aproape toate propoziţiile noastre încep cu “el…”, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când îi găsim scuze pentru indispoziţiile, iritările, indiferenţa sau tăcerile prelungite, punându-le pe seama unei copilării nefericite şi încercăm să acţionăm ca terapeuţi, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când nu ne plac valorile lui, comportamentul şi caracterul lui, dar le suportăm, gândindu-ne că, dacă suntem îndeajuns de atrăgătoare şi tandre, va dori să se schimbe de dragul nostru, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când relaţia cu el ne periclitează fiinţa emoţională, şi poate chiar sănătatea şi integritatea corporală, e deja clar că îl iubim prea mult.
Robin Norwood- Femeia care iubeşte prea mult (via Grapefruits)
Nu cred ca este usor sa te indepartezi de o iubire, cu exceptia personalitatilor mai puternice decat iubirea si, stim cu totii, ca asemenea personaje sunt prea putine. Majoritatea dintre noi ne subjugam cu totul dragostei, o dorim, o vrem aproape, nu dorim sa o pierdem si sa o indepartam. Cu toate acestea, exista momente cand ne este refuzata sau cand o refuzam noi la randul nostru si atunci trebuie sa gasim o metoda de a o uita, de a o indeparta, de a ne indeparta pentru totdeauna.
Nu dau sfaturi si nici nu formulez concluzii, insa am fost mereu o persoana care mi-am apropiat cu usurinta oamenii frumosi si deosebiti din jurul meu si de care, la un moment dat, a trebui sa ma indepartez sau, au fost si astfel de situatii, au dorit sa plece de langa mine.
Deci, cum putem uita, cum ne putem refuza o iubire? Read the rest of this entry »
Nu stiu daca e o problema (sau va fi vreodata), dar eu nu numai ca iubesc tot timpul (ceva, pe cineva), dar si atrag si caut iubirea. Indiferent ca este interzisa. Mie nu imi e interzisa, ci doar situatiei (conjucturale) sociale, profesionale, familiale, personale din prezent.
Asa ca ma arunc mereu in intampinarea iubirii, incercand prin felul meu de a fi sa obtin clipe de fericire temporare: iubesc un fel de mancare, iubesc foile de pe birou, iubesc munca, iubesc sa stau intr-un parc ca in facultate, iubesc o fiinta umana care zambeste frumos etc. Cateodata, iubesc pe cine nu trebuie sau ma iubeste cine nu trebuie…clipe interzise, nu? Read the rest of this entry »
