“În discursurile pe care le ţinem, „românul“ este tolerant, primitor şi omenos. În realitate, trăim într-o ţară ca o junglă, cu indivizi care acţionează după principiul care pe care. Spaţiul public – de la stradă pînă la studiourile de televiziune – ne este invadat de agresivitate, de înjurătură, de porniri vindicative. Nici măcar în biserici – spaţiile unde grija pentru aproape ar trebui să facă legea – lucrurile nu stau mai bine: dincolo de mătăniile ample pe care le bat, enoriaşii sînt în stare să se calce în picioare pentru un loc pe scaun, pentru pomană sau pentru aghiazmă. Trăind numai în România, ai putea crede că aşa a ajuns să fie umanitatea în general – o adunătură de exemplare isterice şi violente, aflate într-o perpetuă luptă.
Cînd am ajuns în Germania, unde am stat mai mult acum cîţiva ani, am constatat cu surprindere că nu e deloc aşa. Primul şoc l-am avut cînd, la un moment dat, s-a întîmplat să ating cu umărul pe cineva care venea din sens opus pe trotuar. M-am întors să-mi cer scuze, aşteptîndu-mă să văd un om înfuriat. Am văzut, în schimb, un tip care-mi zîmbea şi care, pînă să mă dezmeticesc, şi-a cerut el scuze. Am realizat apoi că episodul respectiv nu fusese deloc o excepţie: în lumea aceea, oamenii sînt binevoitori unul cu altul, în mod natural. Nu auzi înjurături pe stradă sau în trafic, ba, mai mult, dacă vii cu maşina de pe o stradă lăturalnică, eşti întotdeauna lăsat să intri pe drumul principal. N-au nici o obligaţie să facă asta, regulile de circulaţie sînt peste tot la fel, numai că acolo oamenii au în sînge respectul şi amabilitatea faţă de cei de lîngă ei. Read the rest of this entry »
